imi unduiesc trupul in ritmul propriilor ganduri, si picioarele mele aleg pasul fara ezitare, imi suna argintul de pe glezne, iar mainile mangaie imaginare trupuri, cu clinchet de inele si bratari. ah, iti vreau chipul iubit pe-o tava de argint, sa-ti sarut atunci buzele palide, refuzate cu atata indaratnicie acum. sa-ti soptesc atunci cuvintele de dragoste pe care nu le vrei acum, sa-mi infig degetele in pletele tale pe care atat de mult vreau sa le simt pe sanii
mei acum... ah, gandul asta imi face pasul mai usor,bratul mai rotund si soldul mai ispititor sub cele sapte valuri. sa-ti musc buzele crapate, ah, ma prefac in serpoaica, imi sticlesc smaraldele pe degete, si eu dansez, dansez nebuna de dragoste, nebuna... si incet,
las sa cada de pe sanii mei, de pe umerii mei, de pe umerii mei, de pe coapsele mele, primul val...
pe buzele mele pluteste un zambet, pentru ca sub valurile astea imi poti ghici trupul pe care l-ai refuzat, atat de plin de dorinta inca..daca as vedea macar o sclipire in ochii tai, m-as opri chiar acum din dansul asta nebun, in care ma pierd, in care te pierd. dar tu ma privesti aproape fara sa clipesti, fara teama, fara dorinta si asta ma infurie din nou. cum poti sa stai atat de nepasator, cand, uite, sunt toata numai o chemare, bratele mele tanjesc dupa trupul tau, ochii mei ar sta afundati in ochii tai la nesfarsit, si ti-as culege fiecare dorinta de pe buze inainte de a putea s-o rostesti..
si din nou dansul meu e din ce in ce mai patimas, te chem pe tine, ca intr-un ritual,ah, dragostea asta pe care tu nu o vrei si pe care pe mine ma arde pana la os...
cum ma privesti acum, pentru ca m-am aruncat in bratele tale cersindu-ti o privire, pentru ca nu am stiut sa fiu altfel, pentru ca sunt, pentru ca esti, pentru ca mi-am ucis odata tandretea cu pietre, chiar sub ochii tai, si tu nu ai uitat asta niciodata... dansez mai departe, dar pasii-mi sunt grei, si sanii mei nu mai miros a portocale. cu buzele stranse, dansez mai departe, desi stiu ca astfel te voi pierde, si degetele mele tanjesc sa-ti simta
obrazul aspru, ah, tu nu mai stii ce-i dragostea, daca ai stiut vreodata.. si ma las tarata de ritmul gandurilor mele, acum nu mai vreau sa-ti musc buzele palide, ci doar sa plang, si lacrimi imi curg din calcaie, caci ochii-mi sunt prea adanciti in orbite, si s-au facut negri de durere.
in suspinele multimii care ma priveste atatata de tristetea mea, ma unduiesc, ma las purtata de durere pe culmi pe care nu banuiam ca le pot atinge. ah, cum ma doare fiecare pas, fiecare rotire a bratului,
fiecare privire lucind nesatioasa... bratarile-mi devin catuse, inelele imi intra in carne, argintul de pe mine nu mai suna decat a lanturi de ocnas.
sunt prizoniera in dragostea asta nebuna, pe care tu nu o intelegi, pe care eu nu o inteleg, sunt prizoniera in dansul asta care stoarce din mine ultima farama de umanitate, de tandrete, de ceea ce as fi
putut sa fiu daca tu... daca tu...
ah, cum ma privesti, de parca acum m-ai vazut pentru prima data.
pana si mila pe care o citesc in ochii tai ma doare, ochii tai care acum nu se mai feresc de ai mei, ochii tai care imi spun ca nu mai exista drum de intoarcere... am sa dansez mai departe, am sa mor cu
fiecare pas, fiecare pirueta, fiecare leganare de sold, fiecare clinchet al argintului...
multimea e din ce in ce mai intaratata de dansul meu patimas, de femeie posedata, de durerea pe care o afisez cu un zambet stramb si gropita de pe obraz plina de lacrimi.
si incet, o vesnicie pentru mine, mai cade un val, si cu totii suntem un pic mai aproape de adevar si de moarte, mai departe de ceea ce am fi putut fi daca... daca...
tot dansul asta devine o renuntare la mine, la tine, la tot ceea ce ar fi putut fi.. dansez mai departe, tot mai obosita, tot mai trista, cu ochii lucind mat in lumina lumanarilor.
trupul tau e incordat ca un arc, ochii tai sunt mai adanci si mai frumosi ca niciodata, ma privesti direct in suflet, si vad ca nu-mi urmaresti decat privirea, nu te uiti la trupul care-mi striga disperarea sufletului in ritm de tamburine. pleoapele mele se lasa peste ochi, usor, ca intr-un sarut, incerc sa-mi ascund tristetea de tine, sa-mi ascund tandretea pe care o simt acum, reinviata, putin
prea tarziu pentru noi..dar redeschid ochii si tu esti tot aici, si citesc renuntarea in ochii tai, si ma doare iarasi, pentru ca ma intreb din nou: dar daca nu am fi fost asa, tu si eu, eu miscandu-ma in ritmul propriilor ganduri, tu acolo, renuntand la mine inainte de a face primul gest de apropiere..
ritmul tamburinelor devine mai alert, incearca sa-mi trezeasca trupul amortit de lipsa ta, incearca sa-mi schimbe ritmul gandurilor, ah, blestemate tamburine! cat de vesel suna, cum rad mine, de bratele mele intinse catre tine, de coapsele mele reci si de sufletul meu, de sufletul meu care abia acum a invatat ce-i dorinta, visul si tristetea. ah, cum rad de mine, de dorinta mea de a dormi in bratele tale, de neputinta mea de a-ti spune primul si ultimul " te iubesc" cu vocea tremuranda.
multimea ma priveste cu sete, ca pe o portocala taiata in doua intr-o zi fierbinte. si asa ma si simt: taiata in doua, eu cea care sunt si eu cea care as fi putut fi daca tu,ah, daca tu..
cu furie imi rup valul alb de pe trup, si raman asa, aproape goala, aproape imbracata in ultimele valuri. raman asa, sub ochii tai, nemiscata, cateva clipe interminabile pentru mine. dar tu nu-ti feresti privirea, ma lasi sa ma umilesc pana la capat, sa renunt putin cate putin la mine cea care sunt, pana cand voi ramane doar ceea ce as fi putut fi. numai dragoste, numai tandrete, numai dor, numai cuvinte nespuse si gesturi neintamplate, pana cand tot ce m-a
facut sa-ti doresc chipul iubit pe o tava de argint, se va topi undeva, sub talpile mele goale si reci.